Universitatea Spiru Haret anunță lansarea proiectului EduFormMANAGER (ePNRR ID_17), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul are ca scop consolidarea managementului educațional din învățământul preuniversitar, prin formarea și sprijinirea profesională a personalului cu roluri de conducere.
Proiectul EduFormMANAGER, derulat în cadrul apelului „Program național de leadership și management educațional” – Investiția 18, este contractat de Universitatea Spiru Haret cu o finanțare totală de 7.464.900 lei, pe o perioadă de 12 luni și se implementează la nivel național, cu accent pe cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, în special în Municipiul București, sectorul agricol Ilfov și județele Argeș, Botoșani, Brăila, Ialomița, Vaslui și Mehedinți, unde a fost realizată o analiză detaliată a nevoilor.
EduFormMANAGER își propune să dezvolte competențele de leadership și management educațional ale directorilor, directorilor adjuncți, inspectorilor școlari și altor cadre cu funcții de conducere din sistemul de educație. Peste 1000 de participanți vor beneficia de programe de formare acreditate, sesiuni de mentorat, coaching și activități practice, desfășurate în format hibrid (față în față și online), în conformitate cu OME nr. 7.372/05.11.2024.
În cadrul proiectului EduFormMANAGE sunt prevăzute următoarele tipuri de activități :
Activități privind îmbunătățirea competențelor de leadership și management educațional organizate și desfășurate, în baza OME 7.372/05.11.2024, a programelor de formare și dezvoltare profesională continuă:
Activităţi practice de consolidare a competenţelor dobândite.
care vizează coaching/ mentorat/ îndrumare online în leadership și management educațional – asistență/ consiliere/ suport de specialitate, sprijinire a învățării și schimb de bune practici prin facilitarea/ organizarea/ desfășurarea de sesiuni tematice/ întâlniri de sprijin de tip comunitate de practici, respectiv:
Prin EduFormMANAGER, Universitatea Spiru Haret contribuie activ la transformarea leadershipului educațional în România și la consolidarea unui sistem de învățământ modern, eficient și incluziv.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la eduformmanager@spiruharet.ro.
Universitatea Spiru Haret, Str. Italiană nr. 28, Sector 2, București
Proiectul EduFormManager organizează, în perioada 29–31 mai 2025, o serie de sesiuni tematice online dedicate directorilor, directorilor adjuncți, inspectorilor școlari și liderilor educaționali.
Teme abordate:
Coaching și mentorat în management educațional
Managementul unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar
Bune practici și concepte moderne în management organizațional și de proiect
Dezvoltarea profesională continuă a managerilor și inspectorilor școlari
Management strategic și creșterea calității activităților educaționale
Participarea este deschisă tuturor managerilor din structurile de învățământ preuniversitar.
Sesiunile se desfășoară online pe platforma Google Meet.
Link-urile de conectare la Google Meet și materialele suplimentare pot fi accesate pe site-ul proiectului, la secțiunea Sesiuni tematice: https://eduform-manager.spiruharet.ro/sesiuni_tematice/
EduFormManager – Investim în liderii educației de mâine!